Pui Marengo

Pui Marengo

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 8 bucăți de pui
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 linguri de unt
  • 2 linguri pastă de roșii
  • 2-3 roșii tăiate cubulețe
  • 200-250 g ciuperci
  • 170 ml vin alb sec
  • 50 g făină
  • 1 ceapă tocată
  • 2 căței de usturoi pisați
  • sare, cimbru și piper după gust
  • pătrunjel (opțional) pentru servit

Mod De Preparare

Rețeta pentru puiul Marengo a fost inventată în anul 1800 de Dunand bucătarul lui Napoleon Bonaparte pentru acesta, după victoria obținută de francezi împotriva austriecilor, în bătălia de la Marengo, nordul Italiei. Înfometat după luptă, Napoleon s-a pus la masă. Dunand neavând nimic gata făcut, a încropit ingredientele de mai jos. Bunătatea de rețetă rezultată l-a cucerit pe gurmandul împărat, care a poruncit să i se prepare acest fel de mâncare după fiecare bătălie. Vrei să mănânci ca un împărat fără să cheltuiești o avere? Prepară puiul în stil Marengo, după pașii de mai jos.

Încinge uleiul într-o tigaie care nu lipește. Pune și untul în el. Între timp, asezonează bucățile de pui, dă-le prin făină și pune-le la rumenit. Când s-au făcut pe toate părțile, scoate puiul deoparte și adaugă ceapa și usturoiul în tigaie. Amestecă și lasă totul la făcut la foc mic, 5 minute.

Adaugă vinul alb peste și combină-l cu sosul (fie el și întărit pe tigaie) rezultat. Adaugă roșiile, pasta de roșii, cimbrul și bucățile de pui. Acoperă totul și lasă să se facă la foc mic timp de 30 de minute.

Adaugă ciupercile, amestecă ușor și mai lasă 15 minute. Pune și pătrunjelul înainte să dai totul de pe foc.

Poți servi puiul cu un orez, cartofi copți aromatizați sau niște cartofi duchesse.

Opțional, poți adăuga spre final 2 linguri de cognac.

Alte rețete franțuzești delicioase:

Cartofi Dauphinoise

Ratatouille

Clafoutis cu cireșe

Evaluează