Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Ingrediente

  • 1 kg cartofi
  • 1 kg pulpe de pui
  • 2 cepe
  • 6-7 căței de usturoi
  • ulei
  • sare, piper, oregano, mărar, pătrunjel, boia - după gust

Mod De Preparare

Când vrei să faci ceva rapid, gustos, consistent, ieftin și care să nu ceară mari cunoștințe gastronomice, alege rețeta de pulpe de pui cu cartofi la cuptor. Preparatul este, cu siguranță, unul dintre cele mai iubite și  des pregătite în întreaga lume. Este o rețetă simplă pe care o vei repeta cu fiecare ocazie.

Pulpe de pui cu cartofi la cuptor – cea mai simplă rețetă:

Un preparat simplu de pregătit, dar sățios pentru întreaga familie. Pulpele de pui nu necesită mult timp de pregătire, iar cartofii la cuptor sunt cea mai simplă și gustoasă garnitură pe care să o așezi alături. Împreună cu o salată de murături asortate, ai pregătit cel mai delicios prânz. Urmărește rețeta pas cu pas și vezi ce ai nevoie pentru a pregăti cele mai gustoase pulpe pe pu cu cartofi la cuptor!

Între timp, preîncălzește cuptorul. Temperatura de 180 de grade este ideală.

Spală și curăță cartofii. Fierbe-i timp de 10 minute. Taie-i cubulețe și pune-i în tavă.

Pune printre ei și pulpele de pui, ceapa tăiată julien și cățeii de usturoi.

Stropește cu ulei și presară condimentele dorite deasupra. (Adaugă și un pic de apă, dacă vrei să te asiguri că nu îți iese mâncarea uscată)

Dă la cuptor timp de 20 de minute. Scoate tava, întoarce pulpele și mai dă la cuptor până se rumenesc foarte bine pe deasupra.

Rețetă pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Rețetă pulpe de pui cu cartofi la cuptor

Rețeta de pulpe de pui cu cartofi la cuptor este gata. Nu ne rămâne decât să îți urăm poftă bună

Foto: 123rf

Evaluează
1star1star1star1stargray 4 / 5 - 9 voturi