Specialitate muntenească

Specialitate muntenească

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

Pentru aluat
  • 500 ml lapte
  • 3 ouă
  • 3 linguri sifon
  • 1/4 lingurita sare
  • ulei
  • 10 linguri vârf de făină
Pentru compoziţie
  • 500 g ciuperci proaspete sau din conservă
  • piper
  • 1 ceapă
  • 450 g smântână
Pentru decor
  • frunze de salvie
  • 2 roşii

Mod De Preparare

1. Se încinge o tigaie de teflon şi se unge cu ulei. Se toarnă amestecul cu un polonic, în tigaie, mişcând-o circular, astfel încât aluatul să se întindă uniform. Se prăjeşte fiecare clătită aproximativ 2 minute pe fiecare parte, până capătă o culoare aurie.

2. Într-un castron, se amestecă cu mixerul făina şi ouăle. Treptat, se adaugă laptele şi sifonul, amestecând continuu. Se adaugă sare şi se amestecă până capătă consistenţa unei smântâni.

3. Se taie ceapa mărunt şi se prăjeşte în puţin ulei de măsline. Se adaugă ciupercile feliate, se acoperă cratiţa şi se lasă la înăbuşit aproximativ 15 minute.

4. Se aşază pe un platou prima clătită, peste care se întinde un strat de smântână şi unul de ciuperci. Se repetă operaţiunea cu următoarele straturi, până se consumă toate ingredientele.

5. Se garniseşte cu roşii şi frunze de salvie. Se serveşte ca atare sau ca garnitură.

Evaluează