Ştrudel austriac

Ştrudel austriac

Ingrediente

Pentru aluat:
  • 250 g făină
  • 100 ml apă
  • 25 g unt nesărat
  • 1 ou
  • 1 praf sare
Pentru umplutură:
  • 1,2 kg mere
  • 200 ml frişcă lichidă
  • 110 g unt nesărat
  • 60 g stafide aurii
  • 60 g zahăr
  • 60 g nuci
  • 100 g pesmet fin
  • 1 jumătate lămâie
  • 2 g scorţişoară
Pentru uns:
  • 1 ou
Pentru servit:
  • 100 g zahăr pudră

Mod De Preparare

Îţi plac prăjiturile cu mere? Încearcă şi acest ştrudel austriac, după o reţetă simplă!

1. Se pune făina într-un vas, i se face un gol la mijloc unde se pun un gălbenuş, sare, untul topit, zahărul şi apa călduţă. Se amestecă bine pentru a obţine un aluat care se dezlipeşte de pe mâini şi apoi se frământă 10 minute pe masa presărată cu făină.

2. Apoi, se folosesc două şervete curate, umezit cel pe care se pune aluatul şi uscat cel cu care se acoperă. Aluatul se pune între acestea două şi se întinde cu sucitorul peste şervetul uscat. Se întinde cu mâna fără a-l rupe pentru a obţine un dreptunghi de 50/60 cm. Se unge cu unt topit sau cu albuş pentru a evita uscarea.

3. Apoi se lasă aluatul să se odihnească 2 ore, la temperatura ambiantă, fără curenţi de aer, acoperit cu un şervet.

4. Între timp, se curăţă merele de căsuţa cu seminţe şi de coajă şi se taie felii cât mai fine. Se pun feliile într-un vas cu suc de lămâie, zahăr, stafide, nuci, frişca, pesmetul, untul şi scorţişoara. Se lasă o oră aşa.

5. Apoi, pe foaia de aluat se pune umplutura pe mijlocul ei şi cu şervetul se rulează. Se aşază rapid ruloul în tava de copt tapetată cu hârtie, se unge cu ou bătut şi se dă la cuptor pentru 30 de minute.

6. După coacere se lasă să se răcească şi apoi se pudrează cu zahăr şi se taie.

 

Evaluează
Alte rețete