Tort inimos

Tort inimos

Ingrediente

Pentru blat
  • 6 linguri zahăr
  • 6 linguri ulei
  • 4 linguri făină
  • 2 linguri cacao
  • 1 pachet praf de copt
  • 6 ouă
Pentru cremă
  • 500 g cremă de brânză
  • 200 g unt
  • 200 g zahăr pudră
  • esenţă de vanilie
Pentru glazură
  • 2 pachete budincă de vanilie
  • 800 ml suc de portocale
  • 3-4 linguri zahăr

Mod De Preparare

1. Se bat gălbenuşurile cu zahărul, apoi se adaugă uleiul şi se bat în continuare, până devine ca o cremă.
2. Se adaugă făina amestecată cu cacao şi praful de copt. Se bat spumă albuşurile şi se încorporează puţin câte puţin în aluat.
3. Se toarnă aluatul în tava tapetată cu hârtie de copt. Se coace în cuptorul preîncălzit la foc mic până se desprind marginile de pereţii tăvii. Se scoate blatul din tavă şi se lasă să se răcească.
4. Se topeşte puţin untul, apoi se amestecă cu zahărul. Se adaugă apoi brânza şi esenţa de vanilie. Se prepară apoi budinca după indicaţiile de pe plic, doar că în loc de lapte se foloseşte sucul de portocale. Se dă deoparte să se răcorească. Se amestecă din când în când, ca să nu formeze pojghiţă.
5. În forma de inimă, se pune mai întâi blatul. Apoi se întinde uniform crema de brânză şi se dă jumătate de oră la rece, ca să se întărească puţin. Când glazura nu mai este foarte fierbinte, dar nici rece de tot, se toarnă peste crema de brânză, apoi se dă la frigider. Se scoate din formă. Se poate orna cu frişcă.

Evaluează