Tortitas de res

Tortitas de res

Ingrediente

  • 600 g pulpă de vită fără os
  • 1/2 ceapă
  • făină, cât este necesar
  • 2 ouă bătute
  • 5 linguri ulei
  • 5 roșii coapte curățate
  • 5 căței usturoi
  • 2 ardei iuți
  • 5 crenguțe coriandru
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Tortitas de res este o reţetă mexicană simplă şi delicioasă, pe care trebuie să o încerci şi tu. Vezi cum se prepară:

1.   Carnea se pune într-o oală sub presiune cu ceapa și un pic de sare, timp de 30 mi­nute. Se desface firișoare și se amestecă bine cu puțină făină și cu ouăle bătute. Se ia cu o lingură conținutul și se pune la prăjit într-o tigaie cu ulei încins. Se elimină excesul de ulei cu prosoape de hârtie.

2. Sucul de la carnea fiartă cu usturoiul, roșiile curățate, ardei iute și coriandru se pun în mixer pâna se obține un sos dens. Acesta se toarnă în tigaia unde s-a prăjit carnea și se condimentează cu sare și piper, după gust. Se fierbe 2 minute, se introduce carnea prăjită și se oprește focul. Mâncarea se servește fierbinte.

Evaluează