(P) Ziua bună se cunoaște după calitatea cafelei de dimineață!

De

Uneori, diminețile nu se măsoară în minute, ci în bucuria de a savura primele guri de cafea. Și totuși care este secretul pentru a te bucura de cea mai bună cafea chiar la tine acasă, astfel încât să ai mereu la îndemână băutura preferată?

Cezara Carteș, Coffee Capabilities Expert at Coca-Cola Hellenic Bottling Company cu peste 10 ani de experiență în a lucra cu cafeaua, ne-a împărtășit o metodă perfectă de a pregăti o cafea de excepție la ibric, în propria bucătărie. Este mult mai simplu decât am crede. Tot ce avem nevoie este o cafea de calitate foarte fin măcinată și o apă (din nou, de bună calitate) pe care este bine să o avem deja încălzită. Ca să fie totul simplu și delicios tot ceea ce trebuie să facem este să amestecăm de la început în ibric apa cu cafeaua, să îl punem apoi pe foc, iar în momentul în care vedem cafeaua ridicându-se să luăm de pe foc ibricul și să lăsăm puțin cafeaua să se așeze. Apoi, fiecare din noi o poate îndulci după preferințe sau, pentru un gust mai exotic, chiar puteți încerca să adăugați încă de la început în ibric puțină scorțișoară, cardamon, nucșoară sau piper.

Desigur, pentru ca rezultatul să fie perfect este nevoie de o cafea premium, care pune un accent deosebit pe calitate. Costa Coffee – boabe sau măcinată – este alegerea ideală.

Ce o face atât de unică? Boabele sunt selectate cu grijă, mai exact mai puțin de 5% dintre boabele de cafea din lume sunt suficient de bune pentru a fi boabe Costa Coffee. De asemenea, specialiștii Costa degustă nu mai puțin de 5000 de cești în fiecare an, înainte de ambalare pentru a se asigura că îndeplinește standardul perfect de calitate.

În România, Costa Coffee poate fi savurată într-o gamă de 4 sortimente premium pe care fiecare iubitor de cafea le poate încerca acasă.

  • Legendara The Signature Blend Prăjire Medie: un sortiment obținut încă din 1971, după ce doi frați Italieni, ajunși în Londra și conduși de dorința de a scăpa lumea de cafeaua mediocră, au trecut prin 112 încercări pentru a ajunge la varianta perfectă. Acesta este un sortiment unic, prăjit încet, pentru a ajunge la o aromă bogată și netedă, cu gust de nucă, ideal pentru o ceașcă de cafea perfectă pentru orice ocazie. 
  • Varianta, Bright Blend, compusă din 100% boabe Arabica din America de Sud, cu note de miere, care merge bine alături de gustări savuroase.
  • The Signature Blend Prăjire Intensă, o cafea cu gust intens și note intense de ciocolată pentru un espresso perfect.
  • Varianta exotică, Colombian Roast Single Origin, cu un gust bogat și note de caramel, o cafea 100% Arabica, care provine din dealurile columbiene.