Bors, ciorbe si supe

Retete pentru ciorbe, supe si bors

Pentru a face borş, ciorbe şi supe nu ai nevoie de prea mult timp şi nici de prea multă îndemânare, atâta timp cât alegi reţeta potrivită. Iar variante sunt destule – reţete uşoare, rapide care nu necesită prea multe ingrediente.
În plus, ciorbele şi supele de orice fel sunt foarte sănătoase pentru că îţi asigură hidratarea optimă, te ajută să te saturi cu puţine calorii şi conţin multe vitamine dacă foloseşti legume din plin. Ciorba este şi mai bogată în vitamine datorită borşului adăugat, cu condiţia să nu îl fierbi prea mult. Iată câte motive ai pentru a încerca reţete de borş, ciorbe şi supe.

În bucătăria românească, ciorbele joacă un rol foarte important, fiind servite inclusiv la ocazii speciale – ciorba de potroace care face parte din tradiţia nunţii – sau de sărbători – ciorba de miel nu lipseşte de pe nicio masă de Paşte. Pe lângă acestea, ciorba de burtă, borşul de legume sau ciorbele de peşte fac parte din tradiţia culinară românească. Evident, reţetele diferă în funcţie de zonă, astfel că în judeţele de pe malul Dunării se mănâncă des ciorbă de peşte, în Moldova se consumă renumitul borş moldovenesc, iar în Muntenia oamenii preferă ciorba de cartofi.

Dacă te-ai săturat de borş şi ciorbă, poţi să încerci reţetele mai exotice de supă cremă având la bază mazăre, morcovi, conopidă, spanac sau combinaţii din mai multe legume decorate cu verdeţuri şi servite cu crutoane.

Ciorba a pătruns în gastronomia românească prin intermediul popoarelor slave cu care am intrat în contact. Ciorbele acre sunt o tradiţie în bucătăriile slave şi în unele părţi ale Asiei, pe când restul popoarelor preferă supa neacrită. Totuşi fiecare din ele are propriile reţete de supă transmise din generaţie în generaţie. Francezii sunt faimoşi pentru bouillabaisse, o supă de peşte, greciii prepară cu măiestrie fasolada, o supă de fasole, spanolii sunt faimoşi pentru o supă de roşii numită gazpacho, iar italienii obişnuiesc să mănânce minestrone, o supă de legume delicioasă.

În ţările scandinave şi baltice, dar şi în Orient se prepară reţete care par ciudate pentru noi: supe de fructe. Acestea se pot servi reci, calde sau fierbinţi şi se spune că sunt delicioase. Fruktsuppe, o specialitate norvegiană, se prepară din stafide, prune şi alte fructe uscate. În alte zone ale Europei, oamenii savurează supă de vişine, făcută cu smântână şi zahăr. În unele reţete de supă cu fructe se pot adăuga scorţişoară, cuişoare sau băuturi alcoolice, de pildă vin sau brandy.