Altfel de găluște cu prune

De

Ingrediente

  • 30 prune
  • 6 linguri ulei sau unt topit
  • 500 g pesmet
  • 500 g făină
  • 500 ml apă
  • 2 linguri scorțișoară
  • 2 ouă
  • sare
  • zahăr

Mod De Preparare

Găluşte cu prune delicioase după o reţetă foarte simplă. Uite cum se fac!

1. Se pune apa la fiert împreună cu sarea și cu uleiul, până clocotește. Se ia apa de pe foc și se adaugă făina, toată odată, amestecându-se încontinuu. Se lasă la răcit și apoi se adaugă ouăle, amestecând până ce se omogenizează. Aluatul obținut se face sul și se taie în 30 de bucăți.

2. Prunele se spală și li se scot sâmburii, apoi fiecare prună se îmbracă într-o bucată de aluat, astfel încât să se obțină o gălușcă.

3. Găluștele se pun la fiert în apă clocotită cu sare, la foc mic, iar când se ridică la suprafață înseamnă că sunt gata și se pot scoate. Se tăvălesc prin pesment, care a fost prăjit în prealabil și în care s-a adăugat zahăr și scorțișoară.

Alte rețete