De Bogdan Galca,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 80 g făină pentru cozonac
- 25 g cacao pudră
- 45 g zahăr brun
- 80 g unt de arahide
- 70 ml de lapte vegetal (ovăz, migdale, orez)
Mod De Preparare
Cine nu iubește biscuiții cu ciocolată de casă? De obcei ne ferim de ei pentru că sunt destul de calorici. Biscuiții de ciocolată la microunde sunt perfecți pentru cine caută versiune mai sănătoasă, mai rapidă și mai ușoară de biscuiți de casă.
Cum se prepară biscuiții de ciocolată în cuptorul cu microunde
- Făina se amestecă cu cacaoa într-un castron mai mare.
- Se adaugă untul de arahide și zahărul. Se amestecp bine cu ajutorul unei spatule. Pentru cine dorește să renunțe la zahăr, o poate face înlocuindu-l cu 2 linguri de sirop de agave sau alt îndulcitor. Dacă nu se dorește folosirea untului de arahide, acesta se poate înlocui cu unt nesărat.
- Se toarnă laptele și se formează un aluat ferm care nu se lipește de pereții vasului. Dacă aluatul e prea moale se mai adaugă făină sau cacao. Dacă aluatul e prea tare se mai adaugă lapte.
- Aluatul se întinde cu ajutorul unui sucitor și se decupează biscuiții în formă dorită.
- Pe o farfurie care se poate folosi în cuptorul cu microunde se pune foaie de copt. Se transferă biscuiții de ciocolată și se gătesc în cuptorul cu microunde timp de 1 minut la putere maximă. Se verifică nivelul de coacere și, dacă mai este nevoie, se mai lasă în seturi de câte 30 de secunde pentru a evita arderea lor. Biscuiții nu trebuie să fie fermi, ei se vor usca și se vor întări pe măsură ce se răcesc.
- Biscuiții se pot decora cu glazură de lămâie, fondant sau ganache de ciocolată.