Cartofi franţuzeşti

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 50 g unt
  • 2 cârnaţi
  • 1 cutie cu iaurt
  • 1 cutie cu smântână
  • 4 ouă
  • 1 kg cartofi
  • 300 g caşcaval

Mod De Preparare

Cartofi franțuzești delicioși, care se fac repede și simplu. O rețetă ieftină, pe care oricine o poate pregăti.

1. Se spală cartofii cu coajă cu tot şi se pun la fiert într-o oală cu apă şi cu sare. Se acoperă cu un capac şi se încearcă cu furculiţa dacă s-au fiert.

2. Cât timp fierb cartofii, se pregătesc celelalte ingrediente. Se taie cârnaţii rondele şi se rumenesc în sucul propriu. Se rade caşcavalul şi se pun trei ouă la fiert. După ce s-au fiert, se lasă în apă rece, apoi se curăţă şi se taie rondele.

3. După ce s-au fiert cartofii, se scot din apă, se lasă să se răcească şi se curăţă de coajă. Se taie rondele şi se aşază într-o tavă unsă cu unt. Se pune un strat de cartofi, unul de cârnăciori, se presară caşcacvalul ras, se adaugă şi câteva rondele de ouă şi se acoperă cu un alt strat de cartofi. Se bate oul crud şi se amestecă cu smântâna şi cu iaurtul. Crema obţinută se răstoarnă peste cartofi şi se mai presară un strat de caşcaval.

4. Se bagă la cuptor și se scot după ce s-au rumenit. Cartofii franțuzești se servesc cu iaurt sau cu smântână.

Alte rețete