Cașcaval de casă

De

Ingrediente

  • 10 litri lapte
  • 2 litri apă
  • 3 ml cheag
  • 1,5 lingurițe sare

Mod De Preparare

Cașcavalul este un deliciu în sandwich-uri și nu numai, popular în regiunile balcanice. Deși procesul de preparare a cașcavalului de casă este unul care necesită timp, merită efortul.

Cașcavalul este un tip de brânză de culoare galbenă, consumat îndeosebit în România, Bulgaria, Albania și Serbia. Denumirea sa vine de la italienescul „casciovallo’, un termen folosit pentru a defini toate brânzeturile de culoare galbenă.

Consistența este semi-tare de cele mai multe ori. Constituie o bază pentru multe mâncăruri, cum ar fi cașcavalul pane și cordon bleu. Totodată, este de nelipsit în sandwichuri și pe platourile festive cu mezeluri, brânzeturi și legume.

Dacă vrei să faci un cașcaval de casă bun, vei avea de nevoie de foarte mult lapte și puțină răbdare. Rezultatul însă va merita.

  1. Laptele se încălzește până ajunge la o temperatură de aproximativ 35 de grade Celsius.
  2. După ce laptele ajunge la această temperatură, se adaugă cheagul. Se amestecă și se lasă să se acționeze.
  3. Tăiem compoziția în două și o lăsăm să se odihnească un sfert de ceas, iar apoi o punem într-un săculeț de brânză și lăsăm să se scurgă timp de 24 de ore.
  4. A doua zi, punem apă la foc și așteptăm ca aceasta să se încălzească. Când are între 70 și 80 de grade, se adaugă cașul care a stat la scurs, tăiat în bucăți mai mici, și sarea.
  5. Amestecăm bine cu două ustensile de lemn, până capătă o consistență elastică și se poate întinde.
  6. Odată atinsă această consistență, scoatem cașcavalul și îl punem într-o formă unsă prealabil cu ulei sau unt.
  7. Lăsăm cașcavalul o zi la temperatura camerei, acoperit cu un șervet.
  8. Cașcavalul este gata și poate fi păstrat la frigider.

Sursa foto: 123rf.com