Cheesecake New York

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

Pentru o formă rotundă cu diametru de 20cm
  • Pentru baza de biscuiți:
  • 120 g biscuiți graham sau digestivi
  • 60 g unt
Pentru crema de brânză
  • 450 g brânză de tip Philadelphia
  • 200 ml de smântână pentru frișcă
  • 140 g iaurt natur
  • 130 g zahăr
  • 20 g amidon de porumb
  • 3 ouă mărimea L
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1 linguriță esență de vanilie
Pentru decor
  • gem de afine (sau capșuni)

Mod De Preparare

Cheesecake-ul New York este un desert decadent cremos cu origini în SUA. Este cunoscut pentru faptul că este servit simplu, fără topping. Acest tip de cheesecake  are o istorie bogată, prima atestarea a sa fiind de la începutul anilor 1900.

Cum se prepară desertul cheesecake New York

Pregătirea bazei de biscuiți

  1. Biscuiții se sfarmă într-un robot de bucătărie sau cu ajutorul unui sucitor.
  2. Untul se topește în cuptorul cu micorunde sau la bain-marie.
  3. Untul și biscuiții se amestecă.
  4. Tava aleasă se tapetează cu foaie de copt sau folie de aluminiu și se întinde compoziția de unt și biscuiți și, cu ajutorul unui pahar se netezește bine fundul tăvii.
  5. Compoziția se coace la 180 de grade timp de 10 minute. Se lasă la răcit.

Pregătirea cremei de brânză pentru cheesecake New York

  1. Se pune crema de brânză și zahărul într-un vas încăpător. Se amestecă bine și se evită formarea cocoloașelor.
  2. Se adaugă iaurtul și se amestecă. Se adaugă ouăle, unul câte unul, amestecăm după fiecare. Nu este necesară mixarea, ci doar încorporarea ouălor.
  3. Se adaugă smântâna pentru frișcă, sucul de lămâie și esența de vanilie. Se amestecă bine. Se mai adaugă amidonul de porumb și se mai amestecă încă o dată.
  4. Crema de brânză obținută se toarnă peste compoziția de biscuiți.
  5. Baza tăvii se va acoperi cu folie de aluminiu pentru ca în tava va fi gătită la bain marie.
  6. Într-o tavă mai adâncă punem o cârpă, așezăm tava cu cheesecakeul și turnăm apă fierbinte pe lângă ea (în jur de 2 cm), fără a depăși marginea foliei de aluminiu.
  7. Cuptorul se preîncălzește la 180 de grade. Se coace cheesecake-ul New York timp de 30 de minute la 180 de grade. Se coboară temperatura la 150 de grade și se continuă coacerea pentru încă 30 de minute. Se oprește cuptorul și se lasă cheesecakeul înăuntru pentru încă 30 de minute.
  8. Se lasă la răcit.
  9. Dacă se alege acoperirea cheesecake-ului cu gem de afine sau căpșuni, se va dilua gemul (cu 1-2 lingurițe de apă) și se va încălzi în cuptorul cu microunde.
  10. Se acoperă cheesecakeul cu gem și se dă la rece.