De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 6 legaturi lobodă roşie
- 1 legatura ceapă verde
- 2-3 cartofi noi
- 2 morcovi
- 1 legatura leuştean
- 1 legatura pătrunjel
- sare
- piper
- 2 lingurite ulei de măsline
- iaurt sau smântână
- 500 ml borş
Mod De Preparare
Cea mai rapidă și gustoasă ciorbă de lobodă se face după pașii simpli de mai jos. Gata în 30 de minute! Profită de apariția primăverii și fă o ciorbă delicioasă și sănătoasă, pe gustul întregii familii. Rețetă de post.
- Se alege loboda, se spală de 4-5 ori în apă rece şi se lasă să se scurgă în sită.
- În acest timp, se pun aproximativ 2 litri de apă să clocotească cu o linguriţă de sare. Se adaugă loboda. Se lasă să dea în câteva clocote şi se scoate din oala în care a fiert, apoi se pune la scurs în sită.
- Se spală ceapa, morcovii şi cartofii, se taie cubuleţe potrivite şi se pun să fiarbă în zeama de lobodă. După ce au fiert, se toacă loboda şi se pune peste legumele fierte. Se condimentează cu sare şi puţin piper şi se lasă să clocotească.
- Separat, se pune borşul într‑un ibric şi se lasă să dea în clocot, apoi se toarnă în oala cu ciorba de lobodă.
- Se adaugă leuştean şi pătrunjel din abundenţă şi se serveşte fie cu smântână, fie cu iaurt, în funcţie de preferinţe.