Ciorbă de miel cu tarhon

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

Ciorbă de miel
  • 400 g carne miel (tăiată cuburi)
  • 1 lingură untură sau ulei de floarea soarelui
  • 1 ceapă medie
  • 1 cățel de usturoi
  • 2 morocvi medii
  • 2 păstârnaci medii
  • 1 cartof mediu tăiat cubulețe
  • jumătate de cană de mazăre
  • 3-4 fire de tarhon proaspăt sau 1 lingură de tarhon uscat
  • 150 ml smântână acră
  • 100 ml smântână de gătit
  • 1 lingură de făină
  • 2 litri de apă
  • 2 frunze de dafin
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Ciorba de miel cu tarhon este nelipsită de pe mesele de Paște din Ungaria sau Ardeal. Aroma inegalabilă a tarhonului acompaniază perfect dulceața cărnii de miel.

Rețeta de ciorbă de miel cu tarhon poate fi preparată chiar și de începătorii în ale bucătăriei.

Vezi aici altă rețetă cu CIORBĂ DE MIEL

Cum se prepară ciorba de miel cu tarhon

1. Carnea de miel se călește 1-3 minute în untură sau ulei la foc mare într-o cratiță.

2. Se adaugă ceapa tăiată fin și cățelul de usturoi. Se călesc până ceapa devine translucidă.

3. Se adaugă apa în cratiță, se adaugă sare, piper și foile de dafin. Se dă focul la mic.

4. Când carnea începe să devină moale se adaugă legumele tăiate cubulețe și mazărea. Se fierbe până ce carnea este gătită (aproximativ 2 ore și jumătate).

5. Într-un castron se amestecă făina și smântâna acră. Se toarnă în castron câte puțin de ciorbă caldă și se amestecă viguros până se obține o mixtură cu o consistență foarte lichidă. Scopul este să aducem smântâna la temperatura ciorbei, dar fără să se brânzească. Amestecul obținut se adaugă treptat peste ciorba de miel.

6. Se adaugă și smântâna lichidă amestecată cu tarhonul tocat. Se lasă să mai dea într-un clocot și se oprește focul.

7. Ciorba de miel cu tarhon se servește stropită cu suc de lămâie alături de pâine proaspătă.

Vezi aici cum se prepară Ciorba din măruntaie de miel