Ciuperci umplute cu carne tocată – rețeta pentru începători

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 15 ciuperci mari (champignons, portobello)
  • 375-400 g carne tocată (porc-vită, curcan, miel)
  • 6 linguri ulei
  • 6 linguri pesmet
  • 3 linguri brânză tare (cașcaval, cheddar)
  • 3 linguri mozarella
  • 3 linguri parmezan
  • 1 legatură pătrunjel
  • sare
  • piper
Pentru carne:
  • 1 ceapă mică tocată fin
  • 2 căței usturoi pisați
  • 1 lingură ulei
  • oregano
  • cimbru
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Ciupercile umplute cu carne tocată reprezintă o alegere culinară delicioasă și apetisantă, potrivită atât pentru aperitive, cât și pentru mese principale. Această rețetă aduce împreună două ingrediente delicioase, ciupercile și carnea, oferind o explozie de arome și texturi în fiecare mușcătură.

Cum se prepară cele mai gustoase ciuperci umplute cu carne tocată după rețeta pentru începători

  1. Se preîncălzește cuptorul la 190 de grade Celsius.
  2. Se curăță ciupercile și se îndepărtează piciorușul.
  3. Se tapetează o tavă de cuptor cu hârtie de copt.
  4. Se unge fiecare ciupercă cu puțin ulei.
  5. Ciupercile se așază în tava de copt și se începe pregătirea umpluturii.
  6. Piciorușele ciupercilor se taie fin.
  7. Într-o tigaie se încălzește o lingură de ulei.
  8. Se sotează usturoiul, ceapa și piciorușele ciupercilor până ceapa devine translucidă.
  9. Se adaugă carnea tocată și se amestecă cu ajutorul unei spatule.
  10. Se gătește totul la foc mare-mediu până carnea prinde culoarea maronie și nu mai rămâne lichid în tigaie.
  11. Se adaugă cimbrul și oregano.
  12. Se condimentează cu sare și piper.
  13. Tigai ase dă deoparte și se lasă să se răcească un pic.
  14. Separat. într-un castron se amestecă pătrunjelul, parmezanul, mozarella și cașcavalul (cheddarul). Se adaugă și carnea gătită. Se amestecă.
  15. Se adaugă pesmetul.
  16. Cu ajutorul unei lingurițe se umple fiecare ciupercă. Umplutura nu va fi presată în ciupercă.
  17. Ciupercile umplute cu carne tocată se dau la cuptor pentru 20 de minute sau până ce prin culoare aurie.
  18. Se servesc cu pătrunjel tocat deasupra.

Sfaturi și trucuri pentru ciuperci umplute delicioase

  1. Nu spălați ciupercile sub jet de apă. Ciupercile se vor șterge cu o cârpă umedă și se vor usca cu prosop de hârtie.
  2. Folosiți o linguriță pentru a umple ciupercile, nu o lingură.
  3. Dacă rămâne umplutură o puteți folosi pentru a umple dovlecei, ardei sau roșii.
  4. Se poate folosi orice amestec de carne, după preferințe, fie că e carne tocată de curcan, vită, miel, porc sau pui.
  5. Nu omiteți brânzeturile. Acestea dau un plus de savoare și leagă mai bine umplutura.
  6. Dacă nu vă place ceapa, o puteți omite. Dacă alegeți să o folosiți, recomanbdarea este să fie sotată, pentru a-și pierde din iuțeală.
  7. Dacă nu vă place pătrunjelul îl puteți omite sau îl puteți înlocui cu alte verdeți – mărar, busuioc, mentă sau coriandru (în funcție de carnea tocată pe care o folosiți).

Ciupercile umplute cu carne tocată sunt un adevărat deliciu culinar, oferind o combinație irezistibilă de arome și texturi. Poți explora diferite variante și arome pentru a descoperi combinația perfectă care să îți satisfacă gusturile.

Sursa foto: Shutterstock

Alte rețete cu ciuperci

Zacuscă de ghebe – cea mai bună rețetă
Cartofi în sos alb cu ghebe
Zacuscă de ciuperci
Paste cremoase cu ciuperci
Ciulama de ciuperci champignon
Cartofi gratinaţi cu ciuperci
Crochete de ciuperci
Quiche cu ciuperci
Risotto cu ciuperci