Coșulețe asortate

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 500 g aluat de plăcintă
  • 200 g cremă de brânză
  • 1-2 legaturi ceapă verde
  • 2 legaturi mărar
  • 50 g susan prăjit
  • 200 g șuncă de Praga
  • 2-3 beţe sparanghel
  • 2 roşii
  • cimbrișor proaspăt
  • 5-6 frunze de salată verde

Mod De Preparare

1. Se scoate aluatul de la congelator şi se lasă la temperatura camerei aproximativ 2-3 ore înainte de a fi preparat. Separat, se curăţă sparanghelul, se spală, se leagă în mănunchi şi se fierbe 30 de minute în apă cu sare. După ce a fiert, se scoate şi se lasă să se scurgă în sită.
2. În timpul acesta, se prepară crema de brânză. Se spală şi se toacă ceapa verde mărunt, mărarul la fel şi se amestecă cu crema de brânză.
3. Se condimentează cu sare, piper măcinat şi susanul prăjit. Crema se acoperă cu o folie şi se lasă la rece. Se pregătesc şunca şi roşiile. Şunca se taie feliuţe potrivite iar roşiile se spală, se taie felii şi se rumenesc câteva minute pe grătar.
4. După ce s-au preparat toate ingredientele, se ia aluatul şi se taie rondelele astfel încât să se poată forma coşuleţe. După ce s-au făcut formele, se ung cu gălbenuş, cu o pensulă specială şi se pun la cuptor. Se coc la 180°C. După ce s-au copt, se umplu şi se ornează cu crema de brânză, şuncă de Praga, sparanghel, roşii şi salată verde.