Coșulețe cu ciuperci

De

Ingrediente

  • 600 g cartofi
  • 300 g ciuperci
  • 1 lingura unt
  • 3 linguri sos de roșii
  • 4 gălbenușuri
  • 50 g cașcaval
  • 1 căpățână mică usturoi
  • pătrunjel
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Coşuleţe cu ciuperci – un aperitiv delicios, aspectuos şi care se face foarte uşor. Iată reţeta!

1. Se curăță cartofii, se taie cubulețe și se fierb în apă cu sare. Ciupercile se curăță bine, se taie cubulețe și se călesc în puțin unt, apoi se adaugă usturoiul pisat, sosul de roșii și pătrunjelul și se condimentează cu sare și piper. Amestecul se lasă pe foc, până scade aproape tot lichidul.

2. Cartofii fierți se scurg și se pasează bine împreună cu untul. Se condimentea­ză cu sare, apoi se adaugă 3 gălbenușuri și se face ca un piure.

3. Se ia un poş, se pune crema de cartofi și se fac cerculețe duble, se ung cu gălbenușul rămas, apoi se dau la cuptor pentru 30 de minute, după care se scoate tava. În mijlocul cercurilor se pune compoziția de ciuperci, se presară cașcaval ras și se dau din nou la cuptor până se rumenesc.