De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 300 g iaurt cu 7% grăsime (iaurt de oaie şi bivoliţă)
- 100 g smântână
- 50 ml suc de lămâie
- 1/2 lingurita coajă rasă de lămâie
- 100 ml lapte dulce
- 75 g zahăr tos
- 5 foi gelatină
- 150 g smântână pentru frişcă
- 1 lingura fistic mărunţit
- 2 portocale
- frunze de mentă pentru ornat
Mod De Preparare
1. Iaurtul, smântâna, sucul de lămâie, coaja de lămâie, laptele şi zahărul tos se pun într-un bol şi se amestecă energic sau se mixează, până se dizolvă tot zahărul. Foile de gelatină se lasă la înmuiat într-un pahar cu apă rece.
2. Se separă o parte din crema de lămâie şi se amestecă uşor cu gelatina înmuiată, apoi se înglobează treptat în restul de cremă de lămâie şi se lasă la rece, timp de 30 de minute.
3. Între timp, smântâna pentru frişcă se bate, până se îngroaşă, portocalele se spală, se curăţă de coajă şi de pieliţe, iar feliile se taie bucăţele.
4. Crema de lămâie se scoate de la frigider şi se pune în pahare pentru desert. Se adaugă bucăţile de portocală şi se ornează cu fistic şi frunze de mentă.