Felie de Rai

De

Ingrediente

Pentru foi:
  • 650 g făină
  • 3 gălbenuşuri
  • 9 linguri zahăr
  • 9 linguri lapte
  • 9 linguri ulei
  • 1 lingurita amoniac
  • 1 lingurita oţet
Pentru cremă:
  • 10 linguri zahăr
  • 200 ml lapte
  • 250 ml frişcă
  • 3 ouă
  • 1 lingura făină
  • 10 g gelatină

Mod De Preparare

O adevărată felie de rai! Această prăjitură de face repede şi este delicioasă. Încerci şi tu reţeta?

1.    Pentru foi, se amestecă zahărul cu laptele şi uleiul şi se pun pe foc mic să dea două clocote. Apoi, se lasă la răcit.

2.    Amoniacul se stinge cu oţetul şi se adaugă în compoziţia cu lapte, după care se adaugă gălbenuşurile şi făina. Se amestecă, se frământă şi se împarte aluatul în 3 bucăţi din care se întind 3 foi. Se coace fiecare foaie câte 8 minute pe fundul tăvii şi se lasă ulterior la răcit.

3.    Gălbenuşurile se freacă bine cu făina, se opăresc cu laptele fierbinte, se amestecă şi se pune crema pe foc până devine ca o smântână. Se prepară gelatina şi se încorporează în acest amestec. Se lasă crema la răcit și se bat separat frişca şi albuşurile cu zahărul. După ce crema s-a răcit, se amestecă uşor cu frişca şi albuşurile.

4.    Într-o tavă mare de cuptor se aşază alternativ foi şi puţină cremă între fiecare foaie iar ultimul strat trebuie să fie unul generos de cremă. Pe laturi, în loc de decor, se pot folosi firimituri rezultate de la foi. Se lasă aşa de pe o zi pe alta.

Alte rețete