Macaroane cu sos de verdeaţă

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 40 ml ulei
  • 50 g făină
  • 100 ml supă de carne limpede
  • 200 ml lapte
  • 30 g unt
  • 1 gălbenuş
  • 100 ml smântână
  • verdeaţă proaspătă (busuioc, cimbru)
  • sare
  • 1 kg macaroane
  • 2 linguri ulei de măsline

Mod De Preparare

1. Într-un castron se amestecă uşor untul înmuiat cu făina cernută, se adaugă supa de carne şi laptele şi se bate totul cu telul. Se toarnă într-o oală cu fundul mai gros şi se pune pe foc, amestecând încontinuu, până se leagă sosul, aproximativ 20 de minute. Se trage apoi deoparte, se strecoară, iar în sosul obţinut se mai adaugă gălbenuşul şi smântâna. Se bate din nou cu telul şi se mai lasă câteva minute la foc mic.

2. Busuiocul şi cimbrul se toacă mărunt şi se adaugă în sosul obţinut. Nu se mai pune deloc pe foc, deoarece ierburile şi-ar pierde aroma.

3. Se fierb macaroanele în apă cu un praf de sare şi o lingură de ulei, atât timp cât este indicat pe pachet. Se scurg, se trec printr-un jet de apă rece şi se lasă la scurs. Se răstoarnă apoi într-un castron şi se amestecă uşor cu o lingură de ulei de măsline.

4. Macaroanele se servesc cu sosul şi se ornează cu frunze de busuioc.