De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 1 kg prune
- 8 pulpe de pui dezosate
- 1 ceapă albă
- 1 ceapă roşie
- sare
- 1 praf piper alb
- 2 linguri miere
- boia dulce
- 2 linguri ulei de măsline
- pătrunjel
- zeama de la o lămâie
Mod De Preparare
1. Se spală prunele, se desfac, se scot sâmburii şi se pun într-un bol cu mierea să-şi lase sucul dulce-acrişor. Se presară un praf de sare, boia şi un praf de piper, se stropesc cu zeama de lămâie şi se acoperă cu o folie de plastic.
2. Separat, într-o cratiţă se pune uleiul de măsline şi se căleşte ceapa tăiată solzişori, la foc potrivit, până devine transparentă. Se toarnă apă puţin câte puţin şi se lasă să fiarbă înăbuşit.
3. Între timp, se curăţă pulpele de pieliţe, se trec prin mai multe jeturi de apă şi se lasă să se scurgă pe un prosop absorbant de bucătărie. Se condimentează cu sare, piper, boia dulce şi iute şi se pun să se prăjească în cratiţa cu ceapa călită.
4. Se adaugă prunele şi se lasă să fiarbă la foc mic cu puţină apă. Pentru un gust bun şi un aspect plăcut, se bagă 10 minute în cuptorul încins în prealabil pentru a prinde o crustă aurie. Se serveşte ornată cu frunzuliţe de pătrunjel.