De Anghel Magda,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 420 g făină
- 2250 ml lapte călduț
- 25 g drojdie proaspătă
- o jumătate de linguriță de sare
- 45 g zahăr
- 1 linguriță cardamom
- 175 g unt la temperatura camerei
- 175 g zahăr brun
- 1 linguriță scorțișoară
Mod De Preparare
Monkey Bread, pâinea maimuței, bubble bread, bubble loaf, African coffee cake, Hungarian coffee cake, pâine lipicioasă este un fel de cozonac american de inspirație ungurească.
Rețeta este inspirată de desertul unguresc arany galuska (găluște aurii), un desert cu mențiuni în istorie din anii 1880. Se pare că ungurii au adus această rețetă cu ei atunci când au emigrat în SUA. Prima mențiune a pâinii maimuței a apărut în 1950, în cărțile de bucate americane.
Popularitatea acestui cozonac american a crescut în anii 1980 după ce Nancy Reagan a servit acest desert de Crăciun la Casa Albă.
Cum se prepară monkey Bread – pâinea maimuței sau cozonac american
1. Făina se pune într-un castron încăpător. În centrul acesteia se pune zahărul, laptele călduț, drojdia proaspătă mărunțită și cardamomul. Se amestecă.
2. Se adaugă sarea și se începe frământarea. Se frământă bine circa 10 minute sau până se obține un aluat omogen și neted. În timpul frământării se adaugă treptat 75 de grame de unt.
3. Aluatului i se dă forma unei bile și se adaugă într-un castron uns cu unt/ulei. Se acoperă cu un prosop curat și se lasă la crescut timp de 60-90 minute sau până ăți dublează volumul.
4. Aluatul de monkey bread se împarte în părți egale (75-85 biluțe). Se lasă pe blatul de lucru.
5. 100 de g de unt se topesc. Separat, într-un castron se amestecă zahărul brun și scorțișoara.
6. Fiecare biluță de aluat se scaldă în unt și apoi se trece prin amestecul de zahăr și scorțișoară.
7. Biluțele de aluat se adaugă într-o formă de guguluf, una peste alta. Forma se va unge cu unt în prealabil.
8. Forma cu aluatul se va acoperi cu un prosop și se va lăsa la dospit circa o oră.
9. Se preăncălzește cuptorul la 175 de grade Celsius, căldură sus și jos.
10. Monkey bread sau pâinea maimuței se coace timp de 30-35 minute.
11. Cozonacul american se lasă să se răcească 10 minute îaninte de a fi servit.