De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 500 g piept de pui
- ulei pentru prăjit
- 4 ouă
- 1-2 lingurite muştar cu hrean
- 300 g pesmet alb
- 100 g caşcaval ras
- sare
- piper
- 600 g fasole verde fideluţă
- zeama de la o lămâie
- 2-3 linguri ulei de măsline
- o lămâie
- 1 lingurita oţet balsamic
- 1 lingurita zahăr
- 1-2 fire usturoi verde
- 1 legatura pătrunjel
Mod De Preparare
- Se curăţă pieptul de pui de pieliţe, se trece printr-un jet de apă rece şi se feliază. Se condimentează fiecare felie cu sare şi piper, se unge cu ulei şi se bate cu ciocanul de şniţele. Se acoperă cu o folie de plastic şi se lasă la rece pentru câteva minute.
- Separat, se curăţă bine fasolea verde, se spală în câteva jeturi de apă călduţă şi apoi se pune să fiarbă aproximativ 20 de minute în apă cu un praf de sare.
- În acest timp, se bat ouăle cu sare, piper şi o linguriţă de muştar cu hrean şi se pregătesc şniţelele.
- Se trec feliile de carne prin pesmet, caşcaval, ou, pesmet şi apoi se prăjesc în uleiul încins. Se lasă 3-4 minute pe fiecare parte şi, după ce s-au rumenit, se scot pe un prosop absorbant de bucătărie.
- După ce a fiert fasolea, se lasă în sită să se scurgă. Fasolea fiartă se pune într-un bol şi se stropeşte cu sosul preparat în prealabil din ulei, sare, piper, zeamă de lămâie, usturoi pisat, zahăr şi oţet balsamic. Salata de fasole se serveşte cu şniţelele calde şi se ornează cu pătrunjel verde şi felii de lămâie, în funcţie de preferinţe.
Alte rețete