Ouă crocante (crispy)

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 3-4 ouă pentru poșat
  • 1 ou mare bătut
  • puțină făină
  • 250 g pesmet/pâine uscată sfărâmată
  • ulei pentru prăjit
  • condimente (opțional): praf de usturoi, rozmarin, oregano, pătrunjel uscat
  • sare și piper după gust

Mod De Preparare

20O rețetă inedită, jumătate sănătoasă, jumătate gustoasă: ouă poșate în crustă crocantă. Un deliciu pe care îl poți servi fie la micul dejun, fie ca aperitiv la diferite mese festive. Se face repede (durează mai mutl să citești rețeta decât să o faci) și cu minimum de efort, din ingrediente puține.

  1. Dacă nu ai pesmet, poți băga câteva felii de pâine în robotul de bucătărie și combina cu condimentele alese (pot fi toate cele enumerate mai sus sau altele, după gust). Pune-le apoi într-o tavă, bine întinse și dă-le la cuptorul preîncălzit timp de 10-15 minute.
  2. Între timp, poșează ouăle. Scoate tava cu pâinea aromatizată și uscată din cuptor și lasă la răcit un pic.
  3. Bate oul, presară făină pe o farfurie plată. Și apoi (ca la șnițele, da) dă fiecare ou poșat, pe rând prin făină, ou și pâine, în această ordine, de două ori – făină, ou, pâine și apoi iar făină, ou, pâine, adică. Lasă-le așa 5-10 minute.
  4. Încinge  bine ulei  într-un vas mai înalt și pune ouăle la prăjit, timp de 2-3 minute. Când au devenit rumen-aurii, scoate-le pe o farfurie pe care ai pus în prealabil un șervețel care să absoarbă grăsimea extra.

Foto: captură Youtube

Alte rețete delicioase cu ouă

Ouă Florentine

Norişori de ouă

Ouă în chifle

Alte rețete