Papanaşi cu cireşe

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 500 g brânză proaspătă de vaci, care trebuie să fie bine scursă
  • 2 ouă
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 60 g făină
  • 200 g cireşe
  • 2 linguri pesmet
  • ulei pentru prăjit
  • sare
  • zahăr pudră pentru ornat

Mod De Preparare

1. Cireşele se spală, se curăţă de codiţe şi de sâmburi şi se lasă la scurs într-o strecurătoare.

2. Brânza proaspătă se pasează cu o furculiţă şi se amestecă bine cu făina, ouăle întregi, un praf de sare şi coaja rasă de lămâie. La sfârşit, se adaugă cireşele tăvălite prin pesmet. Se amestecă uşor, doar cât să se înglobeze cireşele în aluat.

3. Se ia cu lingura din aluat, se dă prin făină şi se modelează rapid între palme. Când sunt gata formaţi primii papanaşi, se şi pun la prăjit într-o tigaie bine încinsă cu ulei. Se prăjesc pe ambele părţi, până se rumenesc frumos. Se scot şi se lasă la scurs, urmând să se prăjească alţi papanaşi gata formaţi. Se lasă puţin să se răcească, se pudrează cu zahăr şi se servesc.