De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 1 kg brânză de vaci
- 1 1/2 cana zahăr
- 250 g cremă de brânză
- 6 gălbenuşuri fierte tari fărâmiţate
- 1 1/2 cana smântână dulce grasă
- 3/4 cana migdale măcinate
- coaja rasă de la o lămâie
- 1 lingurita esenţă de lămâie
- 1/2 lingurita esenţă de vanilie
- 1 baton de vanilie
- 1/2 cana stafide
- 1/2 cana cubuleţe de rahat de diverse culori
Mod De Preparare
1. Într-un bol încăpător se amestecă bine brânza de vaci, zahărul, crema de brânză şi gălbenuşurile, până se topeşte zahărul şi se obţine o pastă fină, omogenă.
2. Se adaugă treptat smântâna, migdalele, coaja de lămâie şi esenţele. Batonul de vanilie se taie pe lung, se curăţă, se toacă şi pune în amestec. Se adaugă stafidele şi bucăţelele de rahat, amestecând.
3. Se pregăteşte un ghiveci de flori, din ceramică. După ce se spală şi se usucă, se aşază în vas o bucată de tifon, pusă în două, uşor umezită. Compoziţia se toarnă în vas şi tasează bine. Cu marginile tifonului se acoperă crema şi deasupra se pune un vas greu, care să preseze puternic. Se pune ghiveciul într-un bol în care să se poată scurge surplusul de zeamă din cremă şi se dă la frigider pentru cel puţin 12 ore.
4. Se scoate de la rece, se descoperă vasul şi se răstoarnă prăjitura pe un platou. Se îndepărtează tifonul şi se decorează cu fructe confiate, bucăţele de rahat sau bomboane, după gust.