De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 400 g penne
- 600 g carne tocată
- 1 ceapă roşie
- 6 roşii
- 4 linguri ulei de măsline
- 1 ardei capia
- sare
- piper
- 1 lingurita zahăr sau de miere
- cimbru
Mod De Preparare
1. Pastele se pun să fiarbă în apă clocotită cu puţin ulei şi o linguriţă de sare, conform instrucţiunilor indicate pe ambalaj. După ce s-au fiert, se scurg de apă şi se trec prin 2-3 jeturi de apă rece. Se lasă să se scurgă într-o strecurătoare, cât timp se prepară sosul.
2. Se curăţă şi se taie ceapa solzişori. Ardeiul se spală şi el şi se taie cubuleţe. Ceapa şi ardeiul se călesc în uleiul de măsline până se înmoaie. Se adaugă carnea tocată şi se amestecă încontinuu să nu se lipească. Se mai pune câte o lingură de apă caldă din când în când.
3. După ce a fiert carnea, se pregătesc roşiile, se opăresc, se dau prin răzătoare sau se zdrobesc cu blenderul şi se adaugă peste carne. Se pune sare şi piper, după gust, o linguriţă cu zahăr sau cu miere, apoi se presară puţin cimbru şi se mai lasă să fiarbă până scade sucul de roşii.
4. Pastele se aşază pe un platou şi deasupra lor se toarnă compoziţia de carne. Se ornează, după preferinţă, cu cimbru şi măsline întregi. Se servesc calde.