Piept de pui cu sos de roşii şi măsline

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 1 kg piept de pui
  • sare
  • piper proaspăt măcinat
  • 2-3 linguri ulei
  • 1 lingurita rozmarin
Pentru sos
  • 1 ceapă
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 2 linguri ulei
  • 500 g roşii decojite tăiate cubuleţe
  • 50 g măsline negre
  • sare
  • 1 ardei iute
  • 150 ml vin roşu
  • rozmarin

Mod De Preparare

1. Pentru sos, ceapa şi usturoiul fin tocate se călesc în ulei. Se sting cu 2-3 linguri apă şi se înăbuşă câteva minute. Se adaugă vinul şi ardeiul iute curăţat de seminţe, fin tocat şi se fierbe 10 minute.

2. Se mai pun roşiile, o jumătate de linguriţă de rozmarin şi măslinele opărite, crestate pe o parte. Se lasă să fiarbă în continuare, până se îngroaşă sosul puţin, iar la sfârşit se potriveşte la gust cu sare şi se răstoarnă într-o tavă.

3. Carnea se spală, se curăţă de pieliţe şi se condimentează cu sare şi piper. Se prăjesc bucăţile de carne în ulei, câte 8-9 minute pe fiecare parte şi se aromează cu rozmarin. Se pun apoi în sosul de roşii cu măsline şi se mai coace în cuptorul încins, la foc potrivit, 15-20 minute.