De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 2 picioare de porc
- rasol de porc cu şorici
- 1 kg carne macră porc, bucată întreagă
- 2-3 cepe potrivite
- sare
- piper boabe
- 1-2 căpăţâni de usturoi
Mod De Preparare
1. Se pârlesc şi se curăţă foarte bine picioarele şi rasolul, se spală şi se aşază la fiert împreună cu carnea macră într-o oală mare, cu apă rece cât să le acopere. Se spumează, se pun cepele întregi, curăţate şi crestate, o lingură de boabe de piper, se acoperă cu un capac cât mai etanş şi se lasă la foc mic, ridicând din când în când carnea cu spumiera, să nu se prindă de fundul oalei.
2. Când s-au fiert, se scoate carnea şi se taie felii, care se aşază frumos într-un vas. Usturoiul se curăţă, se spală şi se pisează cât mai bine, cu un praf de sare.
3. Se strecoară zeama într-o altă oală şi se degresează, dacă este nevoie. Se încearcă dacă zeama e suficient de legată. Cât e călduţă încă, se pune usturoiul pisat şi se lasă cam 10 minute, vânturând din când în când cu polonicul. Se strecoară din nou zeama peste bucăţile de carne şi se pune vasul la frigider până a doua zi, să se închege bine. Se opresc 2 polonice de zeamă, cu care se acoperă în strat subţire fundul unui vas întins.
4. Înainte de a se aduce la masă, se înmoaie câteva secunde forma în apă caldă, se răstoarnă pe un platou, se decorează cu crenguţe de cimbru şi cu forme decupate din aspicul subţire.