De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 280 g făină
- 10 ouă
- 280 g unt
- 360 g zahăr
- 280 g miez de nucă măcinată
- 2-3 linguri coajă rasă de lămâie
- esenţă de rom
- praf de scorţişoară
- 1 ou pentru uns plăcinta
Mod De Preparare
1. Din unt, făină, 80 g zahăr şi un gălbenuş se face un aluat, care se frământă bine şi se lasă apoi să se odihnească două ore. După aceea se împarte în două părţi. O parte mai mare pentru foaia de jos şi o parte mai mică pentru foaia care acoperă plăcinta. Se unge o tavă rotundă, ca pentru tartă, cu unt, se întinde în ea prima bucată de aluat, astfel ca foaia să depăşească marginile vasului.
2. Acum se pregăteşte umplutura astfel: gălbenuşurile rămase se amestecă cu 280 g zahăr, coaja de lămâie, câţiva stropi de esenţă de rom, nucile măcinate (se pot pune în plus şi bucăţi de miez de nucă pentru un plus de savoare). La sfârşit, se încorporează uşor albuşurile bătute spumă. Umplutura se întinde uni¬form peste foaia de cocă în tavă.
3. Deasupra se pune a doua foaie de aluat, care se decupează, din loc în loc, cu ajutorul formelor de fursecuri. Se răsuceşte pe margini aluatul rămas de la foaia de bază şi se unge plăcinta cu ou. Se coace la cuptor, la foc potrivit, 25-30 minute. Când este gata, se pudrează cu zahăr amestecat cu scorţişoară.
Atenţie! Plăcinta se taie numai după ce se răceşte, altfel aluatul se încruzeşte.