De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 500 g cotlet de porc fără os
- 3-4 linguri ulei de floarea-soarelui
- sare
- piper alb şi roşu măcinat
- sos de soia
- 1 morcov
- 1 ceapă roşie
- 2 ardei capia
- 100 g fasole verde păstăi
- 200 g broccoli
- 300 g orez nefiert
Mod De Preparare
1. Se pune orezul să fiarbă într-un litru de apă cu sare şi se lasă să se înăbuşe, la foc mic. După ce a fiert, se stropeşte cu puţin ulei de măsline, se amestecă uşor să nu se rupă şi se acoperă cu un capac.
2. Separat, se ia cotletul de porc, se spală, se curăţă de pieliţe şi se taie cubuleţe potrivite. Se pune ulei în tigaie şi se adaugă cubuleţele de porc. Se călesc la foc mic şi se stropesc din când în când cu sosul de soia.
3. Se adaugă treptat ceapa, morcovii, ardeii, fasolea păstăi şi, spre sfârşit, bucăţile de broccoli fierte în prealabil.
4. Legumele şi carnea se stropesc cu apă şi sos de soia ca să nu se ardă şi, după ce s-au rumenit, se servesc cu garnitură de orez. Se ornează cu frunzuliţe de pătrunjel proaspăt.