Prăjitură cu portocale

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 4 linguri dulceaţă de portocale
  • 1 praf de copt
  • 100 g făină
  • 300 g zahăr tos
  • 150 g unt
  • 3 ouă
  • 3 portocale

Mod De Preparare

Această prăjitură cu portocale e gata în numai o oră. Rețeta e simplă și la îndemâna tuturor!

1. Portocalele se spală foarte bine. Două portocale se rad de coajă şi se storc. Cuptorul se încinge.

2. Se bat ouăle cu 180 g de zahăr până acesta se topeşte, apoi se adaugă zeama şi coaja de portocală, untul bătut spumă şi făina amestecată cu praful de copt. Se pune aluatul într-o tavă unsă şi tapetată cu hârtie pergament şi se coace 40 minute.

3. Pentru glazură se face un sirop din 25 ml apă şi 120 g zahăr, apoi se adaugă o portocală tăiată felii. Se fierbe 10 minute şi se lasă să se răcească.

4. Blatul copt şi răcit se taie pe orizontală şi se umple cu dulceaţă. Pe prăjitură se toarnă siropul rece şi se ornează cu felii de portocale.