Prăjitura deșteaptă cu ciocolată

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min

Ingrediente

  • 4 ouă - la temperatura camerei
  • 1 fiolă esență de vanilie
  • 200 g zahăr tos
  • 110 g unt topit la bain marie
  • 9 linguri făină
  • 50 g pudră de cacao neîndulcită
  • 475 ml lapte călduț
  • 1 lingură zahăr pudră pentru decorat

Mod De Preparare

Dacă sunteți în căutarea desertului perfect pentru ocazii speciale, l-ați găsit! E absolut..magic! Se face ușor, e fin, elegant și pe gustul tuturor. Să facem împreună ceea ce întreaga lume cunoaște sub denumirea de „prăjitura deșteaptă cu ciocolată'.

Preîncălzește cuptorul la 160 grade Celsius.

Unge cu unt o tavă care nu lipește și pune deasupra o hârtie pergament. Separă albușurile de gălbenușuri.

Bate albușurile până obții o spumă tare (ca pentru bezele).

Bate gălbenușurile cu vanilia și zahărul până obții o cremă subțire și omogenă. Adaugă untul topit și mai amestecă aproximativ jumătate de minut. Adaugă făină și cacao și amestecă ușor cu o spatulă până se încorporează.

Toarnă laptele treptat, amestecând continuu.

Adaugă albușurile, pe rând și încet, amestecând continuu și ușor cu spatula. Când ai terminat, toarnă aluatul moale obținut în tava mai devreme pregătită și dă la cuptor timp de o oră.

Lasă să se răcească pe masă și, când atinge temperatura camerei, dă la frigider pentru o oră.

Se pudrează cu zahăr exact înainte de servire.

Foto: 123rf.com