De Erika Chivu,
Ingrediente
- 1 gălbenuş
- 2 ouă
- 100 g zahăr
- 60 g unt
- 165 ml lapte
- 4 linguri gem
- 1 pătrăţel ciocolată albă
- 500 g făină
- 1 pacheţel drojdie uscată
- 1 praf sare
Mod De Preparare
Prăjitura purceluş arată foarte bine, iar gustul e pe măsură. Încearcă această reţetă simplă:
1. Se pune făina într-un vas, se face o gaură la mijloc, se adaugă drojdia, laptele călduţ, zahărul, untul topit şi răcit, un ou, gălbenuşul şi sarea. Se frământă bine aluatul şi se pune la crescut o oră.
2. Se întinde apoi o foaie de 3 mm şi, cu un pahar înfăinat, se taie cercuri. Se umezesc marginile a jumătate dintre cercuri, în mijlocul lor se pune câte o linguriţă de gem şi se acoperă cu celelalte jumătăţi. Se obţin nişte forme asemănătoare cu nişte gogoşi umplute, care se pun într-o tavă tapetată cu hârtie, cu distanţă între ele, şi se ung cu ou.
3. Pentru nas şi urechi se adună resturile de aluat rămase pe masa de lucru, se întinde o foaie groasă de 1,5 cm şi, cu un dop de la o sticlă de plastic, se taie cerculeţe, câte unu pentru fiecare purcel.
4. Se iau câteva scobitori rupte în două, unse cu ulei, şi se înfing câte două, cu partea neascuţită în fiecare cerculeţ. Se taie şi alte cercuri cu un păhărel, apoi se secţionează în 4 şi se obţin astfel 4 triunghiuri (urechile), câte 2 pentru fiecare purcel.
5. Se ung cu un ou bătut şi urechile, care se lipesc de cercuri, se aplică şi cerculeţele mici (nasul) şi se lasă la crescut 30 de minute, după care se scot scobitorile şi se dă tava la cuptorul preîncălzit până se rumenesc. Se pune ciocolata topită într-un poş şi se fac ochii purceilor copţi şi răciţi. Copiii vor fi încântaţi.