De Erika Chivu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
Pentru blat:
- 100 g ciocolată neagră
- 3 ouă
- 100 g zahăr
- 50 g făină
- 0,5 lingurite praf de copt
Pentru umplutură:
- 350 g frişcă lichidă
- 300 g cireşe
Pentru finisat:
- 100 g ciocolată neagră
- 80 g unt
- 50 g zahăr
- 100 ml frişcă lichidă
- 1 lingurita scorţişoară
Mod De Preparare
Un adevărat răsfăţ. Încearcă şi tu o prăjitură cu cireşe după o reţetă simplă!
1. Pentru blat, ciocolata se topeşte la bain-marie. Între timp, gălbenuşurile se freacă cu zahărul şi apoi se adaugă ciocolata topită. Se pun făina şi praful de copt şi apoi spuma de albuşuri bătute. Tava mare de cuptor se tapetează cu hârtie, se întinde aluatul cu o spatulă şi se coace 10 minute. Apoi, după ce s-a răcit, se taie în două părţi egale.
2. Pentru umplutură, frişca lichidă foarte rece se mixează pentru a obţine spuma care se amestecă cu cireşele curăţate de sâmburi şi, eventual, tăiate.
3. Într-un vas plat, se aşază una dintre foile coapte, se pune umplutura de frişcă şi se acoperă cu a doua foaie. Se lasă aşa, nu la căldură mare, dar nici la frigider, până ce se pregăteşte glazura.
4. Pentru a face glazura, la bain-marie se pun ciocolata ruptă bucăţi şi untul. Separat, zahărul şi frişca lichidă se pun pe foc mic pentru a topi zahărul. Apoi, se amestecă cu compoziţia de ciocolată şi se potriveşte gustul cu scorţişoară. Se toarnă peste prăjitură şi, după ce s-a răcorit puţin, se dă prăjitura la rece pentru 4 ore.