De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
Pentru aluat
- 4 ouă mari
- 4 linguri zahăr
- 2 pliculete zahăr vanilat
- 3 linguri nucă măcinată
- 2 linguri făină
- coajă lămâie şi portocală
Pentru cremă
- 1 cutie cremă mascarpone
- 200 ml frişcă
- 2 gălbenuşuri
- 100 g zahăr pudră
- 1-2 pliculete zahăr vanilat
- 1-2 portocale
Mod De Preparare
1. Într-un bol se pun albuşurile şi se bat spumă cu zahărul, zahărul vanilat şi coaja de lămâie şi de portocală. Se adaugă gălbenuşurile frecate cu un praf de sare, nucile şi făina cernută, amestecându-se uşor să nu se formeze cocoloaşe.
2. Se tapetează tava de aragaz cu hârtie pentru copt şi se întinde foia. Se bagă în cuptor, la 120º C. După ce s-a copt, se desface hârtia, se rulează şi se acoperă cu un prosop de bucătărie.
3. Separat, într-un bol, se freacă gălbenuşurile cu zahărul pudră şi se adaugă crema mascarpone, până se obţine o cremă fină. Se bate frişca cu zahărul vanilat şi se amestecă cu crema mascarpone uşor, să nu se înmoaie.
4. Portocalele se taie cubuleţe, dacă preferaţi cu coajă cu tot. Se întinde foaia de ruladă, se pun câteva cubuleţe de portocală, crema şi se rulează cu grijă să nu se rupă. Se pudrează cu zahăr pudră şi se ornează cu bucăti de portocale, coajă de portocală şi frunzuliţe de mentă.