De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 300 g mascarpone
- 1 plic frişcă
- 30 ml lichior Amaretto
- 50 ml lichior cafea
- lapte
- apă minerală
- 1 pachet pişcoturi pentru Tiramisu
- cacao
- 300 g zahăr farin
- esenţă vanilie
- esenţă lămâie
Mod De Preparare
1. Se freacă brânza mascarpone cu 4 linguri de zahăr farin până se topeşte zahărul. Se adaugă apoi lichiorul Amaretto, esenţa de vanilie şi esenţa de lămâie, după gust. Se mai pune zahăr dacă este nevoie.
2. Într-un vas cu pereţii înalţi, se toarnă lichiorul de cafea, se diluează cu două, trei pahare de apă minerală şi se îndulceşte cu zahăr. Se pregăteşte frişca cu laptele, conform instrucţiunilor de pe pachet, şi se lasă o jumătate de oră la frigider.
3. Se înmoaie pişcoturile în siropul din lichior de cafea şi se aşază primul strat într-o tavă. Se pune apoi un strat de cremă mascarpone, încă unul de pişcoturi şi iar cremă, până se umple tava. Deasupra prăjiturii se fac moţuri din frişcă cu ajutorul unui con pentru ornat. Se pudrează cu puţină cacao. Se serveşte rece, a doua zi de la preparare.