Tartă cu dovleac

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

Pentru aluat
  • 350 g făină
  • 250 g unt sau margarină
  • 100 ml apă rece amestecată cu o lingură de oţet
Pentru umplutură
  • 200-250 g dovleac
  • 1 lingura scorţişoară pudră
  • 1/2 lingurita ghimbir proaspăt ras
  • 1 portocală
  • 250 ml smântână
  • 2 ouă
  • 250 g zahăr pudră
  • unt pentru tapetat
Pentru ornat
  • 1 lingurita zahăr pudră
  • 1 lingurita scorţişoară pudră

Mod De Preparare

1. Făina cernută, untul tăiat cubuleţe şi apa se frământă rapid, de preferat cu o zi înainte, apoi se acoperă aluatul cu o folie transparentă şi se dă la rece.

2. Se stoarce portocala şi sucul obţinut se toarnă într-o oală mare, peste dovleacul curăţat şi tăiat cubuleţe în prealabil. Se adaugă 100 g zahăr şi un pahar cu apă, apoi se pune la foc mic, amestecând din când în când, pentru a nu se prinde de fund, până când dovleacul se înmoaie. Când sosul se caramelizează puţin, se ia vasul de pe foc şi se lasă la răcit. Se pasează totul până când se obţine un piure fin. Cuptorul se încălzeşte foarte bine, la 210 grade sau treapta 7.

3. Aluatul se întinde într-o tavă rotundă, pentru tarte, tapetată cu unt din belşug şi se înţeapă din loc în loc cu o furculiţă. Într-un castron, se amestecă smântâna cu ouăle, zahărul pudră rămas, ghimbirul şi scorţişoara. Compoziţia obţinută se toarnă peste piureul de dovleac şi se amestecă bine. Totul se toarnă peste aluat, în tava de copt. Se coace 20-25 de minute. Se lasă să se răcească, apoi se pudrează cu zahăr şi scorţişoară, se taie felii şi se serveşte.