Trifle cu căpșuni

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 350 g căpșuni proaspete
  • 5 lingurițe zahăr tos
  • zahăr pudră
  • 250 ml smântână dulce/pentru frișcă
  • 150 g biscuiți/pișcoturi
  • 200 g mascarpone
  • 2 linguri miere
  • 1 esență de vanilie
  • 1 esență de rom
  • zeama de la jumătate de lămâie

Mod De Preparare

Trifle cu căpșuni – desert inventat de englezi, care a câștigat o popularitate extraordinară în ultimii ani. Motivele sunt multe: se face fără coacere, e extrem de gustos, are arome diferite și… e atât de ușor de făcut încât și nu om care nu prea se descurcă în bucătărie îi dă de cap. E perfect pentru vară! Să facem un delicios trifle englezesc cu căpșuni.

Pisează 100 g căpșuni cu 2 lingurițe de zahăr. Lasă deoparte. Bate smântâna dulce până obții frișca de o consistență tare. Încorporează niște zahăr pudră (pui în funcție de cât de dulce vrei tu să fie rezultatul).

Bate crema de mascarpone cu esențele, mierea și zeama de la jumătate de lămâie. Bate căpșunile pisate cu jumătate din cantitatea de frișcă.

Căpșunile rămase întregi taie-le în felii egale.

Ia un vas mare rotund, înalt sau vase mai mici, pentru porții individuale și apucă-te de…construit! Un strat de biscuiți sfărâmați/pișcoturi, unul de frișcă, unul de cremă de căpșuni, unul de fructe, unul de mascarpone și tot așa până termini ingredientele.

Se poate mânca imediat, dar cel mai indicat este să îl dai la frigider cel puțin o oră.