De Ileana Voicu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 2 ouă
- 3 şniţele
- 8 frunze de salată
- sos de roşii picant
- 3-4 roşii
- 2-3 ardei verzi
- sare
- piper
- 1 lingurita cimbru verde
- 100 g brânză mascarpone
- 12 felii pâine feliată
Pentru garnitură
- 3-4 morcovi
- 2 lingurite ulei de măsline
- 1 lingurita oţet balsamic
- sare
Mod De Preparare
1. Se prăjesc feliile de pâine. Se scot şi se lasă să se răcească la temperatura camerei.
2. Separat, se spală ouăle şi se pun să fiarbă în apă cu sare, aproximativ 7-8 minute. După ce au fiert, se scot şi se ţin câteva minute în apă rece, astfel încât să se poată curăţa uşor.
3. Într-un bol, se pune brânza mascarpone, pasta de roşii, se adaugă sarea, piperul şi cimbrul şi se amestecă bine. Pasta obţinută se lasă la rece câteva minute, timp în care se taie şniţelele deja pregătite dinainte, se curăţă şi se spală roşiile, ardeii şi salata. Roşiile şi ardeii se taie rondele foarte subţiri iar salata, dacă este prea mare, se rupe. Ouăle de asemenea se taie rondele.
4. Se iau feliile de pâine prăjită şi se ung cu pasta de brânză şi roşii, se pun rondelele de roşii, ouă, ardei şi frunze de salată, se adaugă câteva cubuleţe de şniţel şi tot aşa, până se obţine un sandvici mai înalt. Se taie în formă de triunghi şi se serveşte cu salată de morcovi, condimentată cu sare, ulei şi oţet balsamic.