De Ana Munteanu,
Piureul – una dintre cele mai comune, rapide și ușor de făcut mâncăruri/garnituri din lume.
Și una dintre cele mai versatile și gustoase, totodată. Poți să îl faci clasic sau cu lapte, brânză, unt, smântână, ceapă. În ciuda faptului că este un fel de mâncare pe care absolut oricine îl poate face, se pare că… l-am preparat cu toții greșit până acum.
Mai toți procedăm astfel: curățăm cartofii, îi punem la fiert, îi scurgem de apă și apoi îi pisăm adăugând și restul de ingrediente. Greșit! Potrivit bucătarului chef Tyler Florence, metoda corectă ( a se citi cea mai gustoasă’) de gătire a piureului e alta. Total diferită, dar deloc complicată.
Potrivit lui Florence, cartofii trebuie fierți ÎN ingredientele cu care vrei să îi combini.
Pur și simplu speli și cureți cartofii cruzi, îi tai cubulețe și îi pui la fiert în lapte cu unt, sare etc. (de exemplu). Așa cartofi iau timp să absoarbă aromele ingredientelor respective.
Când s-au fiert cum trebuie, scoate cartofii într-un alt vas. Pisează-i, încorporând treptat lichidul aromat în care i-ai fiert.
Crede-ne pe cuvânt! Așa o să faci cel mai gustos piure pe care l-ai mâncat în viața ta, cu minimum de efort, doar respectând sfatul genial de mai sus.