Ardei umpluți cu carne de pui – cea mai simplă rețetă

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 15-16 ardei medii
  • 100 g orez (cu bobul lung, de preferat)
  • 500 g carne de pui tocată
  • 2 cepe
  • 1 ou
  • mărar, piper, sare, cimbru - după gust
Pentru sos
  • 50 ml ulei
  • 3 cepe medii
  • 400 g piure de roșii (o conservă)
  • busuioc proaspăt

Mod De Preparare

Ardei umpluți cu carne de pui – o variantă mult mai ușoară a celor clasici, umpluți cu carne tocată de porc. O rețetă ușor de încercat și mult mai accesibilă din punct de vedere financiar, ideală în perioada verii în care ardeii se găsesc la discreție în orice piață și supermarket. Urmărește rețeta pas cu pas!

Cum să faci cei mai buni ardei umpluți cu carne de pui:

Spală şi curăţă ardeii de seminţe și fă-le un căpăcel în zona codiței. Între timp, alege și spală orezul și toacă ceapa mărunt.

Începem pregătirea ardeilor umpluți cu carne de pui!

Se pune orezul într-un bol împreună cu ceapa tăiată, carnea tocată, oul, mărarul, cimbru, sare şi piper. Se amestecă bine compoziţia de carne.
După asta, vei umple ardeii cu compoziția obținută și îi vei aranja într-o cratiţă, care poate fi introdusă mai târziu și la cuptor. Acoperă ardeii umpluți cu carne de pui cu apă călduţă şi lasă-i să fiarbă la foc potrivit.

Între timp, pregătește sosul pentru rețeta de ardei umpluți cu carne de pui

Curăţă ceapa și taie-o solzişori. Pune-o la călit în uleiul încins în prealabil. Când s-a înmuiat, adaugă piureul de roşii. Amestecă încet să nu se prindă.

Condimentează sosul cu sare, piper, busuioc după gust. Lasă să scadă. După ce au fiert ardeii pe aragaz, mai bagă-i 20-30 de minute la cuptor să se rumenească.

  • Ardeii umpluţi se servesc cu sosul preparat şi smântână rece.

Ardei umpluți cu carne de pui – rețetă simplă

Alte rețete la care poți folosi ardeiul gras:

Muhammara – Pastă de ardei copți cu nuci

Pui cu sos de ardei copt

Gulaş cu ardei şi cartofi

Alte rețete