De Ana Munteanu,
Timpi de preparare
- Timp de preparare: min
- Timp de gatire: min
- Gata in: min
Ingrediente
- 125 g făină cernută
- 300 g zahăr
- 360 ml albușuri de ou (de la aproximativ 10-12 ouă)
- 1/2 linguriță praf de copt
- 1/4 linguriță sare
- Esențe: 1 linguriță zeamă de lămâie, 1 fiolă esență de vanilie, 1 fiolă esență de migdale
Mod De Preparare
De ce „Prăjitura Îngerilor'? Pentru că este atât de albă, de pufoasă, de ușoară, de… divină! Ți se topește în gură și alta nu! O rețetă ușor de făcut, care te ajută să transformi într-un desert minunat și pe gustul tuturor albușurile extra din frigider. O rețetă versatilă, pe care o poți finaliza/decora fix după dorința ta sau după cum îți permite conținutul firgiderului: cu fructe de pădure proaspete, cu o glazură de ciocolată (albă, de ce nu?), cu zahăr pudră cernut etc.
Preîncălzește cuptorul la temperatură mare. Scoate albușurile din frigider, să ajungă la temperatura camerei, lăsându-le 30 de minute într-un bol mare.
- Combină zahărul și făina și cerne-le de 3 ori într-un bol. (Da, este important să cerni de 3 ori și nu doar o dată deoarece doar așa vei obține textura aceea pufoasă ca un nor)
- Adaugă praful de copt, esențele și praful de sare peste albușuri și bate-le cu mixerul la viteză mare. Adaugă treptat zahărul și bate până când el se dizovă și se formează o spumă tare și omogenă (ca la bezea).
- Adaugă și făina treptat și încorporeaz-o cu ajutorul unei spatule, ușor și cu gesturi largi. Când obții o compoziție tare și omogenă, toarnă-o într-o tavă de copt din aceea rotundă și cu gaură în mijloc, în prealabil unsă cu ulei. Trece un cuțit prin compoziție pentru a scăpa de eventualele bule de aer formate.
- Dă la cuptor la 180 de grade timp de 40-45 de minute sau până când, atunci când îi atingi suprafața, să se simtă asemenea unui burete. Întoarce imediat tava cu fundul în sus, dar nu scoate prăjitura până nu se răcește complet.
- Decoreaz-o după preferințe.
Tartă cu ciocolată și căpșuni – fără coacere
Foto: shutterstock