Varza a la Cluj cu varză dulce – rețeta la cuptor

De

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 2 verze albe medii
  • 1 ceapă medie
  • 4 linguri ulei
  • 50 ml apă
  • 500 g carne tocată (porc sau amestec porc-vită)
  • 100 g șuncă afumată
  • 125 g orez
  • 400 ml smântână
  • 1 linguriță boia
  • cimbru
  • mărar uscat
  • sare
  • piper

Mod De Preparare

Varza a la Cluj cu varză dulce este un preparat tradițional românesc cu origini în bucătăria transilvăneană. Această rețetă se mai poate găsi și cu numele de sarmale împrăștiate, varză în straturi, sarmalele leneșului, sarmale despăturite etc.

Conform Wikipedia, această rețetă datează din secolul 17. Originară din Cluj, rețeta a fost tipărită, pentru prima dată, într-o carte de bucate în anul 1695.

Varza (dulce sau acră), carnea tocată și orezul sunt principalele ingrediente ale acestei rețete. Rețeta tradițională nu include bulion, pastă de roșii sau suc de roșii.

Acest preparat se servește cu smântână, mămăligă, ardei iute etc.

Cum se prepară varza a la Cluj cu varză dulce

  1. Se desfac verzele. Se taie în fâșii subțiri. Varza se pune într-un vas alături de 1-2 lingurițe de sare. Se amestecă cu mâinile. Se lasă să se înmoaie circa 30-40 minute. Se stoarce foarte bine.
  2. Se încinge o tigaie cu ulei. Se prăjește șunca afumată tăiată cubulețe.Se adaugă ceapa și usturoiul pisat. Se lasă să se înmoaie. Se adaugă apa. Se lasă să se gătească.
  3. Se adaugă condimentele: sare, piper, boia, cimbru, mărar, boia dulce.
  4. Separat, se fierbe orezul în circa 250 ml de apă timp de 10 minute.
  5. Carnea tocată se înăbușă puțin într-o tigaie încinsă.
  6. După ce s-a răcit orezul se amestecă cu carnea tocată.
  7. Într-o tavă de cuptor se așază alternativ câte un strat de varză tocată și unul de carne și orez până ce se trmină ingredientele.
  8. Se adaugă jumătate de pahar de apă/ supă în tavă.
  9. Tava de cuptor cu varza a la Cluj cu varză dulce se acoperă cu capac sau foaie de copt/ folie de aluminiu. Aceasta se gătește în cuptorul preîncălzit la 200 de grade Celsius timp de 20 de minute.
  10. După ce au trecut cele 20 de minute se îndepărtează capacul sau foaia de copt și se adaugă 400 ml de smântână.
  11. Se dă la cuptor la foc pentru încă 20 de minute sau până când capătă o culoare maronie pe margini.
  12. Se scoate din cuptor și se lasă se se odihnească timp de 10-15 minute.
  13. Varza a la Cluj cu varză dulce se servește cu smântână.

Trucuri și secrete pentru cea mai bună varză a la Cluj cu varză dulce

Pentru a obține o varză à la Cluj delicioasă, iată câteva secrete și trucuri culinare:

Optează pentru o varză proaspătă, cu frunze ferme și compacte. Varza proaspătă va contribui la textura crocantă a preparatului final.

Un secret esențial pentru gustul bogat al varzei à la Cluj constă în marinarea îndelungată. Lasă varza la marinat cu sare, astfel încât să absoarbă aromele și să devină mai suculentă.

Straturile bine definite sunt cheia aspectului apetisant al varzei a la Cluj. Întinde în mod egal fiecare strat de varză sau de carne.

Nu uita de condimente! Cimbrul, boiaua, mărarul uscat amplifică aromele și oferă un gust autentic.

După coacere, lasă varza la Cluj cu varză dulce să se odihnească pentru a permite aromelor să se intensifice.

Cu aceste secrete și trucuri, vei putea prepara o varză à la Cluj cu adevărat delicioasă, care să te transporte în lumea autentică a bucătăriei tradiționale românești.

Sursa foto: Shutterstock

Alte rețete cu varză

Sarmale în foi de varză murată
Varză murată (căpățâni)
Varză umplută
Varză bavareză
Varza acra cu ciuperci
Varză cu cârnaţi
Varză gratinată

Alte rețete