Chec umplut

Chec umplut

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 500 g făină
  • 2 ouă
  • 1 plic drojdie
  • 1 ceasca lapte
  • 150 g unt topit
  • 100 g zahăr
  • 1 praf sare
  • 1 esenţă de rom
  • 3 pliculete zahăr vanilat
  • 100 g lămâie zaharisită, fin tocată
  • 100 g migdale măcinate
  • 100 g stafide
  • 1 albuş
  • 150 g marţipan
  • 50 g fistic
  • 50 g unt topit
  • 50 g zahăr pudră

Mod De Preparare

1. Se pune făina într-un castron, se frământă drojdia cu degetele şi se presară deasupra. Laptele se încălzeşte şi în el se pun untul, ouăle bătute, zahărul şi puţină sare şi se amestecă cu făina şi drojdia până se obţine un aluat omogen. În aluat se mai adaugă, romul, zahărul vanilat, lămâia zaharisită şi stafidele şi se mai frământă câteva minute apoi se acoperă cu un şervet de bucătărie şi se lasă la dospit aproximativ o oră.

2. Albuşul se bate spumă cu zahărul vanilat, se taie marţipanul şi, împreună cu migdalele şi fisticul, se amestecă bine până se omogenizează.

3. Se dă drumul la cuptor la o temperatură de 175° C, se tapetează o tavă cu hârtie de copt. Aluatul se netezeşte pe planşetă cu sucitorul şi pe deasupra se toarnă pasta de marţipan şi se rulează aluatul. Se aşază în tavă şi se bagă în cuptorul încins.

4. Când checul s-a copt, se scoate din cuptor şi se stropeşte cu unt topit pe deasupra iar după aceea se cerne zahărul pudră. La sfârşit, se lasă să se răcească pe un grătar. Se poate păstra pufos într-o folie de aluminiu.

Evaluează
1star1star1star1stargray 4 / 5 - 1 vot