Ruladă cu cremă de nucă

Ruladă cu cremă de nucă

Timpi de preparare

  • Timp de preparare: min
  • Timp de gatire: min
  • Gata in: min

Ingrediente

  • 300 g făină
  • 1 pachet unt
  • 50 g lapte
  • 1 ou întreg
  • 1 gălbenuş
  • 2-3 linguri zahăr pudră
  • 50 g zahăr
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 1 praf de copt
  • 1 praf sare
  • 25 g drojdie
  • 500 g nucă măcinată
  • esenţă de rom
  • 50 g stafide
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 1 gălbenuş pentru uns

Mod De Preparare

1. Pentru aluat, se amestecă drojdia cu 20 g zahăr, o lingură de făină şi laptele cald. Se lasă la dospit, la loc călduţ, în jur de 20 de minute.
2. În alt vas, se amestecă făina, cu untul, oul întreg şi gălbenuşul, praful de copt, praful de sare şi 2-3 linguri de zahăr pudră. Totul se frământă bine şi se adaugă şi drojdia dospită. Se frământă în continuare, până când aluatul devine pufos. Coca obţinută se împarte în 2 părţi egale.
3. Între timp, se pregăteşte umplutura. Nuca măcinată se opăreşte cu un sirop făcut din 100 ml apă şi restul de zahăr. Se adaugă coaja de lămâie, stafidele, plicul de zahăr vanilat şi 2-3 picături de esenţă de rom. Se amestecă şi se lasă să se
răcească, apoi se împarte în două.
4. Se întind cele două aluaturi pe o planşetă, în strat subţire, apoi se pune umplutura care se uniformizează şi se rulează.
5. Se pregătesc 2 tăvi de chec, se ung cu unt şi se tapetează cu hârtie pentru copt, apoi se pun aluaturile rulate. Se lasă 20 de minute, la loc călduţ, acoperite cu un şervet. Înainte de a se băga tăvile în cuptorul încins în prealabil, se ung ruladele cu gălbenuş de ou. Se lasă la foc potrivit, 40-50 de minute. După ce s-au rumenit, se scot din cuptor şi se servesc după ce s-au răcit.

Evaluează
Alte rețete