Tocaniță de vițel cu sos de bere

Timpi de preparare

  • Timp de gatire: 130 min
  • Gata in: 2 ore, 10 min

Ingrediente

  • 1,5 kg carne de vițel
  • 3 cepe
  • 3 morcovi
  • 500 g ciuperci
  • foi dafin
  • cimbru
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline
  • 1 litru bere
  • 1 cana supă
  • 1 legătură pătrunjel

Preparare

O tocăniţă de viţel absolut delicioasă datorită sosului de bere, care îi dă un gust aparte. Vezi reţeta!

1.   Într-o crăticioară groasă cu capac, se prăjește în ulei, la foc iute, carnea de vițel tocată cubulețe de 1,5-2 cm. Când a prins culoare pe toate părțile, se scoate să se scurgă excesul de grăsime apoi, în aceeași crăticioară, se călesc ceapa, morcovul și ciupercile, împreună cu dafinul, cimbrul, sarea și piperul, până când legumele se înmoaie puțin.

2.   Se adaugă carnea, se stinge cu supă, se fierbe aproximativ 30 de minute, se adaugă berea, se acoperă și se lasă focul mic până când scade și capătă consistența unei tocane (aproximativ 1-1½ ore). Se trage de pe foc și se amestecă cu pătrunjel tocat proaspăt.

ELLE.ro
Unica.ro
AVANTAJE.RO – GASTRO
Sfatul medicului
Libertatea.ro
Glamour.ro
Lasa un comentariu