Învaţă să faci o prăjitură aromată şi fructată, de toamnă, cu firimituri crocante şi prune zemoase. Vezi cât de simplă este reţeta pentru crumble de prune cu vanilie.
Mod de preparare:
Încinge cuptorul la 180 de grade. Amestecă untul moale într-un castron, cu zahărul şi bate până se face spumă. Adaugă ovăzul, făina şi sarea, apoi dă la frigider 30 de minute.
Amestecă prunele cu amidonul, tapioca, zahărul şi conţinutul unei păstăi de vanilie într-un castron, apoi pune şi esenţa de vanilie.
Toarnă fructele aromate peste blatul de tartă din tavă şi presară deasupra firimituri din aluatul făcut şi dat la frigider.
Coace acest crumble cu prune şi vanilie circa 15 minute la 180 de grade, apoi întoarce tava şi mai coace încă 30-40 de minute la foc minim. Lasă la răcit 45 de minute, apoi serveşte cu îngheţată sau cafea.