Amestecă ciocolata, esenţa de vanilie şi un praf de sare într-o cratiţă pusă pe bain marie. Amestecă încet, până la topirea completă.
Alege avocado-ul după pașii de aici. Taie-l după una din cele două metode simple de aici (demonstrații video).
Pasează fructul de avocado cu furculiţa şi amestecă în ciocolata topită până la omogenizare.
Dă amestecul de ciocolată neagră şi avocado la frigider circa 20 de minute, sau până se întăreşte puţin.
Foloseşte o lingură pentru a forma circa 12 biluţe din amestec. Pune-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Rostogoleşte-le prin palmă dacă vrei să arate mai rotunde şi frumoase.
Pune câteva linguri de cacao într-un castronel şi rostogoleşte trufele prin pudra de cacao.